Uniunea Scriitorilor din România – filiala Arad

logo

 

Săvârșinul, mereu o atracție literară

 

logoSâmbătă, 7 septembrie, și duminică, 8 septembrie 2024, la Săvârșin, la Casa ceaiului din Domeniul Regal – un spațiu devenit atât de potrivit culturii, literaturii - a avut loc cea de-a XXVI-a ediție a Festivalului anual „Dorel Sibii”. Acesta, odată cu trecerea anilor, s-a transformat într-o adevărată instituție în sine de cultură, de literatură, la care au aderat scriitori autentici din partea de vest a țării (Arad, Oradea, Timișoara, Deva). Urmare a implicării onorante a Casei Regale, prin acordarea în fiecare an a prețiosului premiu al MS Margareta, custodele Coroanei, câte unui nume de rezonanță din literatura română de astăzi, festivalul a dobândit o miză și mai mare. La ediția din acest an, premiul a revenit poetului și eseistului VIOREL MUREȘAN (Zalău, Sălaj).

Au avut loc lecturi publice de poezie. Au citit din creațiile lor originale și cei mai tineri poeți aflați, tot aici, la Săvârșin, într-o tabără de creație.

Revista ARCA, adevăratul suflet al festivalului, a oferit diplome speciale scriitorilor care au publicat cărți noi în 2024.

O apreciere deosebită merită, desigur, primarul comunei Săvârșin, Ioan Vodicean, care este și un minunat poet în grai bănățean, un mentor, împreună cu poetul Vasile Dan, președintele Filialei Arad a Uniunii Scriitorilor din România, al festivalului.

Oferim imagini expresive de la acest eveniment, cu scriitori aflați în Casa ceaiului, cât și într-un spațiu mirific, cel al parcului regal.

logo

logo

logo

logo

logo

logo

logo

logo

logo

logo

logo

logo

logo

logo

logo